Calendar ortodox: pe 4 iunie se sărbătoresc Sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip, patru martiri care ocupă un loc important în tradiția creștină ortodoxă. Aceștia fac parte din grupul celor 36 de mucenici care au pătimit pe teritoriul României în perioada secolului al IV-lea. Ziua aceasta marchează momentul când credincioșii ortodocși îi pomenesc și ii cinstesc pe acești sfinți, iar românii care poartă numele lor își celebrează onomastica. Istoricii menționează că acești sfinți au trăit într-una dintre perioadele tumultuous ale Imperiului Roman, sub domnia împăratului Liciniu sau, conform altor cercetări, sub conducerea împăratului Iulian Apostatul ori a regelui got Athanaric.
Povestea acestor martiri este indisolubil legată de ancien Noviodunum, oraș situat în regiunea Dobrogei. Sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip și-au petrecut anii de suferință în acest loc între 319 și 324, perioada în care se desfășurau persecuții împotriva creștinilor. Importanța lor în tradiția ortodoxă vine din faptul că au fost martiri locali, oameni care au ales să moară pentru creința lor în loc să o renege. Pomenirea lor în calendar reflectă venerația permanentă pe care Biserica o acordă acestor eroi spirituali ai creștinismului timpuriu.
Rămășițele fizice ale acestor sfinți au fost depuse într-o criptă din Niculițel, județ Tulcea, locul unde și-au găsit sfârșitul în urmă cu aproape 1.700 de ani. Peste această criptă s-a zidit o biserică din piatră în perioada medievală, dar conflictele și incursiunile din acea vreme au dus la ruinarea construcției. Rămășițele criptei au fost acoperite sub moloz și praf timp de secole, rămânând ascunse până la sfârșitul anilor 1960. În anul 1971, inundațiile care au afectat regiunea Dobrogei au adus la suprafață această criptă misterioasă, scoțând din uitare trupurile acestor patru martiri și redescoperind astfel o parte importantă din istoria creștinismului local.
După redescoperirea moaștelor, autorităţile bisericești au luat măsuri pentru păstrarea și cinstirea lor. Pe 17 ianuarie 1973, arhiepiscopul Dunării de Jos, Antim Nica, a dat binecuvântarea pentru translația moaștelor. Acestea au fost transportate la Mănăstirea Cocoș, unde se păstrează și se cinstesc până în prezent. Acest act a fost unul de importanță spirituală majoră pentru credincioșii din regiune, reprezentând o reîntâlnire simbolică cu moștenii spirituali ai creștinismului timpuriu românesc. Mănăstirea Cocoș a devenit astfel purtătoare a unui tezaur sacru, locul unde pelerini și oameni de credință vin să se roage și să ceară intervenția acestor sfinți.
Rugăciunea către Sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip exprimă venerația și speranța credincioșilor
Canonul de rugăciune către acești sfinți este o expresie profundă a credinței ortodoxe și a legăturii pe care credincioșii o resimț cu acești martiri. Textul cânticului liturgic îi descrie pe sfinți ca „podoabă și ocrotitori ţinutului Dobrogei” și apelează la intervenția lor pentru vindecarea sufletelor și trupurilor celor care se roagă. Canonul menționează că pe timp de viață aceștia au vindecat mulțimi de oameni și au biruit prin credință și nevoință. Credincioșii care rostesc această rugăciune cer acestor sfinți sprijin în lupta împotriva păcatului și în dezvoltarea virtuților spirituale, cu speranța că vor fi ajutați să atingă împărăția cerească, acolo unde sfinții cântă pentru vecie.
