Doi ani. Atât spune Adriana Bahmuțeanu că luptă să-și vadă copiii după moartea lui Silviu Prigoană. Cel mai recent episod s-a petrecut în weekend: s-a prezentat la vilă la ora 10:00, cum prevede programul de vizită stabilit de instanță, și nimeni nu a deschis poarta. A chemat poliția și echipajele DGASPC. Și a filmat tot.
Silviu Prigoană a murit, dar disputa legată de cei doi băieți ai săi cu Adriana Bahmuțeanu nu s-a stins odată cu el. Dimpotrivă. Frații vitregi ai copiilor sunt cei care locuiesc acum în imobil și, potrivit spuselor Adrianei, sunt cei care blochează legătura dintre mamă și fii. Instanța i-a acordat un program de vizită. Pe hârtie.
Problema cu programele de vizită stabilite de instanță este că executarea lor silită e, în România, o procedură greoaie și înceată. Poți obține o hotărâre judecătorească, poți chema poliția, poți depune plângeri penale — și tot poți rămâne în fața unei porți închise. Autoritățile constată, întocmesc procese-verbale și pleacă. Copilul rămâne înăuntru.
Adriana Bahmuțeanu, în fața porții: ce s-a întâmplat sâmbătă
Bruneta a filmat momentul și l-a publicat imediat pe rețelele sociale. „Sunt la casa decedatului Silviu Prigoană, tocmai au plecat domnii de la DGASPC și echipajele de poliție. Astăzi am avut program de vizită cu minorul, a trebuit să vin să îl preiau de aici la ora 10:00. Bineînțeles că nu răspunde nimeni la poartă”, a spus ea.
Declarația care a lovit cel mai tare nu a fost despre formalități. „Nu știu ce se întâmplă acum cu copilul meu, dacă e în regulă, dacă e în viață, dacă totul este ok.” O mamă care nu știe dacă fiul ei este în viață, deși există un program de vizită semnat de un judecător. DGASPC-ul a venit, a văzut, a plecat. Poliția la fel. Fără copil, fără răspuns, fără consecințe imediate pentru cei care nu au deschis poarta. Acesta e tiparul pe care Adriana îl descrie de doi ani.
Peste 200.000 de părinți, aceeași poartă închisă
Adriana Bahmuțeanu a mers mai departe de cazul ei personal și a ridicat un număr care merită atenție: „La fel ca mine, în situația mea, sunt peste 200.000 de părinți înstrăinați de proprii copii, cărora nu li se respectă drepturile.” Cifra nu e verificabilă imediat din surse oficiale, dar fenomenul alienării parentale este recunoscut de specialiști și apare tot mai frecvent în dosarele de divorț cu copii minori.
„Avem legi, nu se respectă absolut nimic și din păcate nici dosarele penale nu merg mai departe, pentru că procurorii le închid”, a continuat ea. E o acuzație gravă, adresată direct unui sistem care pare că lasă părinții să se descurce singuri după ce judecătorul pronunță sentința. Adriana se descrie drept „părintele supraviețuitor” și susține că fiul ei este „ținut ca un ostatic, influențat să-și urască propriul părinte” — dacă lucrurile stau astfel, nu mai e vorba de un conflict între adulți, ci de o formă de suferință impusă unui copil minor.
Ce ar trebui să urmeze, dincolo de noi filmări la poartă
Adriana Bahmuțeanu a anunțat că va continua demersurile legale. Probabil noi plângeri, noi prezențe ale autorităților la poartă, noi filmări. Doar că întrebarea reală nu e ce va face ea în continuare, ci ce vor face autoritățile.
Un program de vizită ignorat în mod repetat, cu poliția chemată de fiecare dată și fără nicio consecință pentru cei care blochează accesul — asta nu mai e un conflict de familie. E un eșec al statului de a-și executa propriile hotărâri judecătorești. Și dacă se întâmplă la o persoană publică, filmată și urmărită de mii de oameni, ce se întâmplă cu cei 200.000 care nu au cameră de filmat și nici microfon?
