Actrița Adriana Trandafir vorbește deschis despre planurile sale de a se retrage treptat din activitatea artistică, o decizie pe care o consideră firească și nu o pierdere. La 70 de ani, aceasta a reconfiguerat relația cu scenă și cu viața personală, iar familia — mai ales rolul de bunică — a devenit punctul central al existenței sale. Însă planurile de retragere curată se întreacă cu o realitate profesională mai intensă decât s-ar fi așteptat.
După ce a ieșit la pensie, artista credea că va găsi mai mult timp pentru sine și pentru repaus. Potrivit declarațiilor sale, inițial sperase că scăpând de instituționalizare și responsabilități profesionale structurate, va trăi o viață mai liberă și mai centrată pe prioritățile personale. Realitatea s-a dovedit însă diferită, iar experiența sa ridică întrebări despre cum echilibrează o personalitate creativă între dorința de retragere și energia care o definește.
Adriana Trandafir a precizat că, paradoxal, munca sa s-a intensificat după ieșirea la pensie. „Muncesc tot timpul. Am crezut că ieșind la pensie și scăpând de instituționalizare, o să fiu mai liberă și o să mă ocup de mine în primul rând. Și mi-am dat seama că am muncit mult mai mult și că muncesc mult mai mult”, a declarat actrița. Programul ei rămâne plin cu repetiții, spectacole și turnee, alături de proiecte independente. Totuși, a învățat să spună „nu” și să selecteze mai atent aparițiile sale, într-o abordare mai consapientă a implicării profesionale.
Între timp, rolul de bunică a devenit determinant în redefinirea priorităților. Aceasta are un nepot în vârstă de nouă luni, iar această responsabilitate a schimbat profund percepția sa asupra timpului și valorilor. „Sunt bunică de 9 luni. Am un David și viața mea s-a schimbat”, a mărturisit artista, subliniind legătura puternică cu familia și cum aceasta influențează deciziile cotidiene.
O retragere demnă, dar activă
Adriana Trandafir consideră că fiecare etapă a vieții umane are propriul sens și ritm firesc. Ea vorbește despre retragere nu ca o abandonare a scenei, ci ca o tranziție gradată în care calitatea predomină asupra cantității. În paralel cu munca teatrală, artista își dedică timp și unor pasiuni personale, precum lucrul manual și învățarea limbii spaniole, activități care completează o existență diversă și intellectual stimulantă.
Declarațiile ei privind dorința de „o retragere demnă, frumoasă” nu sunt simple cuvinte, ci reflectă o strategică înțelegere a propriei evoluții pe care o monitorizează cu luciditate. Nici nu a anunțat o retragere imediată, nici nu a dat o dată pentru aceasta — doar o intenție care se va materializa în funcție de cât vor permite energia și împrejurările personale.