Guvernul României a căzut, Parlamentul a votat, iar acum fiecare zi fără un executiv funcțional costă. Negocierile pentru formarea noului guvern s-au intensificat brusc, cu trei candidați vehiculați pentru funcția de premier și nicio majoritate clară în Parlament. Cine conduce România în lunile următoare nu e decis. Și nu e o simplă formalitate.
Căderea guvernului anterior n-a fost o surpriză pentru cei care urmăresc viața politică românească cu atenție. Un Parlament fragmentat, în care nicio forță politică nu deține o majoritate confortabilă, produce exact această instabilitate — negocieri interminabile, compromisuri pe față și altele pe sub masă, și un premier care depinde de bunăvoința mai multor partide simultan. România a mai trecut prin perioade similare după alegerile din 2019 și din 2020, de fiecare dată cu același ritual: consultări la Cotroceni, propuneri respinse, variante de rezervă. De fiecare dată, incertitudinea s-a prelungit mai mult decât era nevoie. Acum ciclul se reia.
Trei candidați pentru funcția de premier, trei viziuni diferite
Cătălin Predoiu vine cu experiența unui om care a trecut prin mai multe mandate ministeriale și a exercitat funcția de premier interimar. Susținătorii lui pun accent pe disciplina administrativă și pe stabilitatea instituțională — argumente solide într-un moment în care statul are nevoie să funcționeze, nu să experimenteze. Alexandru Nazare, fost ministru al finanțelor, e perceput ca aproape de viziunea președintelui Nicușor Dan. Un premier cu accent pe responsabilitate fiscală ar transmite piețelor internaționale un semnal clar: România nu are de gând să cheltuiască în exces și să-și pună în pericol relația cu creditorii externi.
Anca Dragu, guvernatoare a Băncii Naționale din Republica Moldova, e varianta cea mai tehnocrată. Cei care o susțin argumentează că un premier cu experiență solidă în finanțe internaționale ar facilita dialogul cu Fondul Monetar Internațional și cu Banca Mondială — instituții cu care România are, oricum, o relație de dependență în finanțarea unor proiecte de infrastructură și reformă. Trei profile, trei mesaje diferite trimise spre exterior. Alegerea dintre ele nu e tehnică — e profund politică.
Detaliul care contează
Dincolo de numele vehiculate, miza reală a acestor negocieri e distribuția portofoliilor ministeriale. Funcția de premier e importantă, dar partidele parlamentare știu că puterea reală se exercită prin ministere — Finanțe, Interne, Economie, Energie. Acolo se dau licitațiile mari, acolo se aprobă bugetele instituțiilor, acolo se numesc directorii companiilor de stat. „Fiecare partid parlamentar dorește să obțină ministerele considerate cele mai importante și cu cea mai mare influență asupra deciziilor economice și sociale”, arată sursele care urmăresc negocierile.
Cu cât negocierile se prelungesc, cu atât investitorii amână decizii, proiectele cu finanțare publică rămân blocate, iar reformele administrative pierd timp prețios. Termenele de absorbție a fondurilor europene nu așteaptă crize guvernamentale. Și mai e ceva: un guvern în administrare curentă nu poate adopta bugetul, nu poate lansa reforme și nu poate negocia angajamente externe majore — o limitare cu efecte imediate, nu abstracte.
Negocierile pentru noul guvern intră în faza decisivă
Președintele Nicușor Dan urmează să desemneze un candidat pentru funcția de premier, iar acel candidat va trebui să obțină votul de învestitură în Parlament — un vot care, în condițiile actuale de fragmentare, nu e garantat pentru nimeni. Săptămânile următoare vor arăta dacă partidele pot trece peste calcule individuale și ajunge la un acord care să țină.
România și-a permis, în trecut, să piardă luni întregi în tranziții guvernamentale. Acum, cu un deficit bugetar care rămâne o problemă reală și cu reforme europene pe masă, marja de eroare e mai mică. Nu e o situație fără precedent. E o situație pe care România și-o permite tot mai greu.
